Manuscrisul găsit la Accra

“ Ține mereu pasul cu sufletul tău. Trăiește clipa pentru a-ți păstra sufletul  viu!”

9 februarie 2013.  “ Până unde mergeți? Până departe…”.  

O nouă călătorie cu trenul și o ocazie foarte bună de a cunoaște viziunea magului brazilian referitoare la unul din cele circa o mie de  manuscrise de la Nag Hammadi descoperite în anul 1945 fiind încredințate Muzeului Copt din Cairo. Papirusurile găsite sunt traduceri grecești ale unor texte scrise între sfârșitul primului secol al erei creștine și anul 180 d. Hr. și alcătuiesc un corpus de texte cunoscut sub numele de Evangheliile Apocrifice, care nu se află în Biblie, așa cum o cunoaștem noi astăzi, cauza fiind decizia unui grup de episcopi în anul 170 d. Hr.  ce hotărau ce scrieri vor face parte din Noul Testament.  Criteriul fiind acela că trebuiau să aleagă texte care să combată ereziile epocii și care conțineau ideea centrală a ceea ce se socotea a fi creștinismul. Referirea la reuniunea episcopilor se regăsește în puțin cunoscutul  Canon Muratori.

       “14 iulie 1099. În ajunul bătăliei pentru Ierusalim, cruciații asteaptă, dincolo de ziduri, zorile, când va începe asaltul. Locuitorii din Orașul Sfânt – creștini, evrei și musulmani – se adună spre a-l asculta pe grecul întelept căruia îi zic Coptul. El nu le spune nimic despre bătălia iminentă, ci le vorbește despre învățămintele desprinse din viața de toate zilele, din provocările și greutățile pe care fiecare trebuie să le înfrunte, despre credința și puterea de a transforma înfrângerile în începuturi de drum. Adevărata înțelepciune provine din iubire, din clipele de suferința prin care trecem, dar și din cele de glorie, din îngemânarea perpetuă a vieții cu moartea. Manuscrisul gasit la Accra ne invita să medităm la cât de important este să-ți trăiești prezentul și la principiile și valorile umane. Fără ele, nimeni nu poate merge mai departe. Însemnate pe un papirus, ascunse într-o peștera din deșertul egiptean, spusele înteleptului grec ajung astfel până la noi.
La întrebările despre dragoste, pierdere, înfrângere, singurătate, teama, loialitate, sex, viitor, calea de urmat, el dă răspunsuri la fel de adevarate și după o mie de ani.”

”Vorbește-ne despre înfrângere!

Poate o frunză, când cade din copac iarna, să se simtă înfrântă de frig? Copacul îi spune frunzei “ Acesta este ciclul vieții. Chiar dacă tu crezi că vei muri, de fapt încă mai trăiești prin mine. Multumită ție sunt viu, pentru că prin tine am putut respira. Tot multumită ție m-am simțit iubit, pentru că i-am putut da umbra călătorului ostenit”

     Nu există nici victorie, nici înfrângere în ciclul naturii: există doar mișcare.

Așadar, când luptătorul va fi în arenă, spiritul său să fie vesel în lupta pe care este pregatit să o poarte. Dacă își va păstra demnitatea și onoarea, chiar dacă va pierde bătălia, nu va fi niciodată înfrânt, căci sufletul lui va rămâne nevătămat.  Nu este înfrânt,de fapt, decât cel care renunță. Toți ceilalți sunt victorioși.

     Cicatricile sunt medalii gravate cu fier și cu foc în carne și îi vor speria pe dușmani, dovedindu-le că omul din fața lor este călit în luptă.  Cicaticile vorbesc mai tare decât tăișul sabiei care le-a făcut.

     Povestește–ne despre singurătate!

     Singurătatea nu înseamna lipsa de companie, ci clipa în care sufletul nostru are libertatea să stea de vorbă cu noi înșine și să ne ajute să hotărâm cursul vieților noastre. La fel cum Iubirea este condiția divină, singurătatea este condiția umană. Și amândouă conviețuiesc în bună pace pentru cei care înteleg miracolul vieții.

     Vorbește-ne despre frumusețe!

Mereu auzim spunându-se: Nu contează frumusețea exterioară, ci frumusețea interioară.” Nimic mai fals.  Dacă ar fi așa, de ce s-ar strădui florile atâta să atragă albinele? De ce s-ar transforma picăturile de ploaie într-un curcubeu când întâlnesc soarele? Pentru că natura jinduiește după frumusețe.

Frumusețea exterioară este partea vizibilă a frumuseții interioare. Și ea se manifestă prin lumina care iese din ochii fiecăruia. Ochii sunt  oglinda sufletului și reflectă tot ce pare a fi ascuns.  Reflectă pe cine îi admiră.

     “Dragostea nu a vrut niciodată să stea de vorbă cu mine.”

Ca să auzim cuvintele Iubirii trebuie să o lăsăm să se apropie. Dar, când ea ajunge lângă noi, ne temem de ce are să ne spună. Pentru că Iubirea este liberă, iar vocea ei nu ascultă de voința sau de sforțarea noastră.

Toți cei care iubesc știu asta, dar nu se pot stăpâni. Cred că pot să o cucerească prin supunere, putere, frumusețe, avere, lacrimi și zâmbete. Însă adevărata Dragoste e cea care cucerește și niciodată nu se lasă  cucerită.

Dragostea schimbă, dragostea tămăduiește. Dar, uneori, întinde capcane și sfârșește prin a nimici pe cel care s-a încumetat să i se dăruiască pe deplin.

     “Vorbeste-ne despre sex!”

Bărbații și femeile vorbesc despre el cu fereală pentru că au făcut dintr-un gest sacru un act păcătos.

Dacă numai trupurile se unesc, nu există sex – doar plăcere. Sexul merge mult dincolo de plăcere.  În el se îmbină relaxarea și încordarea, durerea și bucuria, sfiala și curajul de a depăși limitele. Cum să împaci atâtea stări care se bat cap în cap? Nu e altă cale decât prin dăruire. Pentru că actul de dăruire înseamnă “ Am încredere în tine”.

Priviți sexul ca pe o ofrandă. Un ritual.

     “Am fost despărțiți când trebuia să fim uniți.”

Ne-am născut singuri și murim singuri.  Cine nu împărtășește cu ceilalți bucuriile și clipele de descurajare nu își va cunoaște niciodată propriile virtuți și neajunsuri.

Caută-ți aliați și prieteni printre cei care sunt siguri pe ei și siguri de cea ce  fac.  Prietenia  e un act de credință în altă ființă omenească și nu un act de renunțare. Nu căuta să fii iubit cu orice preț, pentru că Iubirea nu are preț.” 

    "Manuscrisul găsit la Accra nu este o carte care să se citească pe nerăsuflate. Paginile trebuie parcurse pe îndelete, iar cartea – păstrata mereu aproape, căci îi va dezvălui de fiecare dată celui ce o deschide un nou înteles." scrie Época.