"Dumnezeule, nu mă lăsa până ce nu voi fi reuşit să iau forma pe care o aştepţi de la mine. Încearcă cum crezi că e mai bine, câtă vreme ai să doreşti, dar nu mă arunca în grămada de fier vechi a sufletelor."

Vrajitoarea din Portobello, Paulo Coelho

sâmbătă, 12 septembrie 2015

Puterea extraordinară a subconștientului tău



Am trăit o zi frumoasă de toamnă în care am simțit nevoia să fac o plimbare în parc, să privesc  oamenii, păsările, copacii, lacul, cerul și mai plăcut, câtiva stropi de ploaie care în cădere îmi atigeau fața și mă înviorau.
Eram îngândurat, în mintea mea se derulau o serie de întrebări: de ce un om e trist în timp ce altul este fericit? de ce unul este prosper și celalalt sărac? de ce unul este temător și anxios și altul plin de încredere? de ce unul se războiește cu o boală incurabilă și altul nu e atins de ea? cum se face că oamenii  buni suferă torturi ale trupului și sufletului? de ce sunt oameni fericiți în căsnicie și altii sunt plini de frustrări și nefericiți?
Din spate am auzit o voce ce îmi spunea: "Suntem ceea ce gândim!" Eram uimit parcă îmi citise gândurile. M-am întors și am observat pe o bancă o femeie singură sub o umbrelă, iși așternea pe o coală de hârtie gândurile. Scrisul era o mare pasiune și își dorea ca din acele rânduri să se nască o piesă de teatru.  M-am așezat și mi-a intins o carte spunându- mi că acolo voi întâlni multe din răspunsurile întrebărilor la care mă gândeam.  Dacă până atunci eram îngândurat, acum nu mai întelegeam nimic. În gând îmi răsunau doar acele cuvinte: "Suntem ceea ce gândim!" Mi-a lăsat cartea și mi-a spus să o citesc, e un cadou de suflet. S-a ridicat și a plecat fără să mai spună nimic. Nu stiu cine a fost, însă m-am bucurat foarte mult când am citit cartea și îi multumesc foarte mult pentru ea. Mi-aș dori cândva să văd acea piesă de teatru, sunt convins că va fi una deosebită.
Cartea lui Joseph Murpy își propune să explice modul în care omul trebuie să gândească, precum și imaginile benefice care trebuiesc  cultivate cu perseverență în minte pentru a crea și transforma propriul său destin. Sunt prezentate tehnici adecvate care permit ființei umane să se branșeze la puterea colosală a subconștientului ei, oferindu-i  șansa să obțină tot ceea ce își dorește.
În noi se ascunde un adevărat tezaur
1. Adevărata bogăţie se află în propria fiinţă. Acolo trebuie să căutaţi împlinirea celor mai arzătoare dorinţe.
2. Subconştientul este creatorul corpului vostru şi îi stă în putere să vindece orice
boală. Sugestionaţi-l în fiecare seară cu ideea unei sănătăţi perfecte şi el, fiind servitorul vostru fidel, se va supune.
3. Orice gând constituie o cauză şi orice situaţie reprezintă un efect.
4. Dacă doriţi să scrieţi o carte, o minunată piesă de teatru, să ţineţi conferinţe inspirate, sugestionaţi-vă subconştientul cu putere, din tot sufletul, şi el vă v-a răspunde cu siguranţă.
5. Nu spuneţi niciodată: “Mi-e imposibil” sau “Nu am mijloace să…” subconştientul va prelua aceste sugestii şi va face astfel încit să nu aveţi banii sau să nu puteţi face ce v-aţi propus. Afirmaţi mereu: “Îmi stă în puteri să fac orice datorită subconştientului meu.”.
6. Legea ce stă la baza întregii manifestări este legea credinţei. Credinţa este gândul permanent întreţinut în mod conştient. Respingeţi cu fermitate orice gind că cineva sau ceva v-ar putea face rău. Aveţi incredere in uriaşa putere a subconştientului de a vă vindeca, inspira, revitaliza şi imbogăţi.
7. Schimbaţi-vă radical, in sens benefic, modul de a gindi; numai in acest fel veţi influenţa pozitiv destinul.

Modalitatea de manifestare și acțiune a mentalului ființei umane
1. Gindiţi-vă numai la bine şi binele se va manifesta fără nici o indoială. Dacă veţi gândi însă în mod negativ, veţi culege roade pe măsură. Sunteţi chiar reflectarea propriilor voastre gânduri.
2. Subconştientul nu vă contrazice niciodată, ci acceptă mereu ceea ce afirmaţi in mod conştient. Nu spuneţi niciodată: “Nu am bani destui ca să-mi cumpar asta.”, deşi poate momentan este adevărat. Mai bine spuneţi: “Voi cumpara acest obiect.Accept total această idee.”
3. Deţineţi mereu puterea de a alege. Alegeţi, deci, sănătatea şi fericirea. Puteţi decide dacă să fiţi prietenos sau duşmănos. Alegeţi totdeauna un comportament amabil, cordial, vesel, cooperant şi intreaga lume vă va răspunde la fel. Aceasta este cel mai bun mijloc de a vă dezvolta o personalitate plină de armonie.
4. Mentalul conştient are rolul de “paznic”. Rolul său fundamental este acela de aproteja subconştientul impotriva sugestiilor negative. Urmăriţi să fiţi mereu convinşi că in curind se va petrece ceva minunat. Cea mai mare putere cu care aţi fost înzestraţi este capacitatea de a alege. Alegeţi deci bucuria şi bunăstarea in toate aspectele vieţii.
5. Sugestiile şi afirmaţiile celorlalţi nu au nici o putere de a vă face rău. Reţineţi faptul că doar propriile ginduri vă pot influenţa. De aceea respingeţi cu tărie gindurile sau declaraţiile celorlalţi, care nu sunt benefice şi construiţi singuri sugestii pozitive. Aveţi deci puterea de a alege modul in care veţi acţiona.
6. Supravegheaţi-vă mereu afirmaţiile. Veţi primi raspuns chiar la cele mai neinsemnate cuvinte. Nu spuneţi niciodată: “Voi da greş, imi voi pierde serviciul; nu-mi pot plăti avocatul”, căci subconştientul nu inţelege glumele voastre. Astfel, veţi avea parte de ceea ce decretaţi (fie serios sau in glumă).
7. Mentalul nu este nici rău, nici bun, aşa cum nici o forţă a naturii nu este nici rea, nici bună. Totul depinde de modul in care vă folosiţi de această forţă. Urmăriţi deci să o utilizaţi doar in scopuri benefice, pentru a vindeca şi a binecuvinta pe oameni.
8. Nu spuneţi niciodată: “nu pot”. Depăşiţi-vă teama şi inlocuiţi acele vorbe cu următoarele cuvinte: “Totul imi stă in putere datorită giganticei forţe a subconştientului.”
9. Abordaţi viaţa din punctul de vedere al adevărurilor eterne şi a principiilor imuabile şi nu din perspectiva fricii, a ignoranţei şi a superstiţiilor. Mai ales, nu permiteţi nimănui să gândească pentru dumneavoastră. Luaţi singuri decizii şi alegeţivă cu grijă gindurile.
10. Sunteţi insuşi capitanul propriului vostru subconştient, stăpinul propriului destin. Amintiţi-vă mereu că aveţi puterea de a alege. Prin urmare, alegeţi viaţa! Alegeţi dragostea! Alegeţi sănătatea! Alegeţi fericirea!

Puterea miraculoasă a subconștientului
1. Subconştientul controlează toate procesele vitale din corp şi cunoaşte răspunsul la orice intrebare.
2. Inainte de a adormi, oferiţi anumite sugestii pozitive, armoniose,subconştientului, convingindu-vă astfel de puterea sa miraculoasă.
3. Tot ceea ce imprimaţi in subconştient se va exprima pe ecranul spaţiului real sub formă de condiţionări, evenimente sau experienţe. De aceea, trebuie să vă supravegheaţi cu grijă orice idee şi orice gind pe care il emiteţi.
4. Orice frustrare are drept cauză o dorinţă nesatisfăcută. Dacă veţi permite gândurilor să se oprească asupra obstacolelor şi asupra dificultăţilor, atunci subconştientul va fi blocat, neputind să acţioneze spre binele dumneavoastră.
5. Energiile vitale vor curge prin voi ritmic şi armonios dacă veţi afirma cu tărie:
“Sunt sigur că puterea subconştientului, care mi-a dat această dorinţă, mi-o va  indeplini curind.”. Aceasta va elimina orice conflict.
6. Puteţi să afectaţi ritmul normal al inimii, al plăminilor, ori al celorlalte organe prin gânduri anxioase şi teama constant intreţinută. Hrăniţi subconştientul doar cu gânduri armonioase, de sănătate şi pace şi atunci activitatea tuturor organelor va reveni la normal.
7. Obişnuiţi-vă să aşteptaţi mereu ceva mai bun, căci subconştientul va răspunde fidel acestui gând intreţinut.
9. Imaginaţi mereu un deznodămint fericit, soluţionarea problemei cu care vă confruntaţi, trăiţi pe deplin şi cu anticipaţie bucuria reuşitei, căci orice vă imaginaţi sau simţiţi va fi acceptat şi realizat de către subconştient.

Vindecări cu ajutorul sugestiei în epoca modernă
1. Deveniţi conştienţi de sursa oricărei vindecări. Urmăriţi să realizaţi faptul că dacă orientaţi intr-o direcţie bună forţa subconştientului, puteţi să eliminaţi orice boală a corpului sau a minţii.
2. Elaboraţi un plan bine definit şi formulele potrivite pentru a face ca dorinţele
dumneavoastră să pătrundă in subconştient.
3. Imaginaţi-vă cu claritate ceea ce doriţi şi deveniţi conştient că acel lucru reprezintă deja o realitate intr-un plan subtil. Perseveraţi, veţi obţine in mod sigur rezultate.
4. Să vă complaceţi in boală sau să credeţi că ceva v-ar putea face rău, acesta este cel mai rău lucru pe care-l puteţi gindi. Credeţi cu tărie in sănătatea perfectă, in prosperitate, in pace şi in ocrotirea Divină.
5. Gindurile nobile şi puternice, pe care le intreţineţi in mod perseverent in minte, se vor transforma in realitate, pe măsura naturii lor benefice.
6. Folosiţi beneficiile terapiei prin rugăciune, in viaţa de zi cu zi. Alegeţi un proiect, o idee, o imagine mentală. Focalizaţi-vă mental şi emoţional asupra acelei idei şi rămineţi fidel pină ce rugăciunea vi se va indeplini.
10. Rugaţi-vă pentru cei pe care ii iubiţi şi care sunt bolnavi. Relaxaţi-vă mintea şi emiteţi ginduri de sănătate, vitalitate şi perfecţiune, ginduri care se vor transmite in mentalul subiectiv (subconştientul) macrocosmic şi, ajungind la bolnav, il vor ajuta să se vindece.

Subconștientul tinde către viață
1. Subconştientul este adevaratul constructor al corpului; el lucrează 24 de ore pe zi. Gindurile voastre negative ii perturbă insă procesele vitale, impiedicind armonizarea şi bunăstarea intregii fiinţe.
2. Sugestionaţi subconştientul să vă răspundă la o intrebare pe care o formulaţi inainte de a adormi. El o va face negreşit.
3. Activitatea subconştientului este orientată mereu către viaţă. Datoria voastră este aceea de a vă controla mentalul conştient. Hrăniţi-l numai cu gânduri armonioase, pure şi benefice. Subconştientul va reacţiona totdeauna la ceea ce obişnuiţi să gindiţi.
4. Corpul se reinnoieşte complet la fiecare 11 luni. Vă stă, deci, in putere, oricind, să vă transformaţi corpul, dacă vă transformaţi gindurile, veghind ca ele să fie mereu armonioase.
5. Starea de sănătate este normală. Este anormal să fii bolnav. Principiul armoniei este innăscut in noi.
6. Gelozia, neincrederea, anxietatea, toate acestea afectează nervii şi glandele, provocind tot felul de suferinţe mentale şi fizice.
7. Ceea ce afirmaţi şi simţiţi in mod conştient se va manifesta in mintea, corpul şi acţiunile voastre. Orientaţi-vă benefic atitudinea şi comportamentul; veţi fi inundaţi atunci de imensa bucurie a vieţii.

Unele mici secrete pentru a obține rezultate sigure
1. Efortul exagerat, constringerea mentală, demonstrează anxietate şi neincredere in forţele subconştientului.
2. Dacă acceptaţi o anumită sugestie in timp ce sunteţi intr-o stare de relaxare profundă, aceasta pătrunde in subconştient şi va deveni realitate.
3. Nu ţineţi seama de tipare şi de metode tradiţionale, căci veţi ajunge să vă condiţionaţi singuri. Orice intrebare are un răspuns, iar subconştientul il va revela mai devreme sau mai tirziu.
4. Nu ascultaţi bătăile inimii, nici respiraţia; nu vă indoiţi nici o clipă de sănătatea voastră.
5. Fiţi convinşi că sunteţi sănătoşi şi vă veţi insănătoşi. Nu vă plingeţi de lipsa banilor şi ei nu vă vor lipsi niciodată. Conştientizaţi-vă pe cit posibil in fiecare clipă, gindurile şi sentimentele ce vă străbat fiinţa.
6.Imaginaţia este o unealtă foarte puternică şi ea vă stă mereu la dispoziţie. Imaginaţi-vă că sunteţi perfecţi şi veţi deveni perfecţi.
7. Evitaţi conflictele dintre conştient şi subconştient. Atunci cind doriţi să vă impregnaţi subconştientul, intii relaxaţi-vă profund şi intraţi intr-o stare de receptivitate şi interiorizare. Apoi imaginaţi-vă cum ar fi dacă dorinţa vi s-ar indeplini şi simţiţi plenar bucuria reuşitei. Un moment foarte bun este cel de dinaintea somnului. Dormiţi in pace şi treziţi-vă in bucurie.

Cum se poate obține prosperitatea în viață , cu ajutorul puterii subconștientului vostru
1. Dacă vă veţi chinui să ciştigaţi bani mulţi doar prin muncă grea, brută şi lipsită de orice inţelegere subtilă a grandioaselor mecanisme de acţiune ale subconştientului, nu veţi reuşi decit să ajungeţi cel mai bogat din cimitir. Nu este nevoie să vă epuizaţi
sau să luptaţi din greu, fizic vorbind, pentru a atinge starea de prosperitate.
2. Repetaţi cuvintul “Prosperitate”, calmi şi concentraţi, timp de cel puţin 5 minute in fiecare zi, intr-o stare de relaxare profundă sau de meditaţie. Aveţi  incredere, subconştientul va materializa această sugestie, astfel incit să vă indeplinească dorinţa.
3. Sentimentul de prosperitate atrage, prin rezonanţă, prosperitatea. Nu uitaţi  niciodată acest lucru.
4. Cultivaţi cu grijă doar ideea de abundenţă şi urmăriţi să nu daţi atenţie lipsurilor.
5. Pentru a evita un conflict intre dorinţă şi realitate, folosiţi sugestia următoare: “Pe zi ce trece devin din ce in ce mai prosper”.
6. Repetaţi cu perseverenţă cuvintele: “Veniturile mele cresc in fiecare zi, am din ce in ce mai mult succes”.
7. Nu mai folosiţi exprimări de genul: “Nu avem nimic”, căci in acest fel nu faceţi decit să vă agravaţi lipsurile.
8. Depuneţi in subconştient ginduri de succes, prosperitate, abundenţă. Mai devreme sau mai tirziu, aceste efecte vor deveni vizibile.
9. Urmariţi să nu negaţi ceea ce aţi afirmat cu puţin timp inainte, pentru a nu neutraliza rezultatul final aşteptat.
10. Mentalitatea voastră greşită constituie cauza reală a stării materiale diferite in care vă aflaţi. Fiţi increzători. Oricind subconştientul vă poate revela o idee care să valoreze milioane.
11. Invidia, gelozia şi critica sunt tot atitea piedici care trebuie eliminate. Urmăriţi să vă bucuraţi de fericirea şi prosperitatea celor din jurul vostru.
12. Orice obstacol in calea afirmării voastre işi are rădăcinile in minte. Impăcaţivă
cu voi inşivă şi chiar cu cei mai norocoşi decit voi; astfel veţi reuşi să eliminaţi treptat toate obstacolele.


Subconștientul și miracolele somnului
1. Trebuie să vă treziţi a doua zi la o anumită oră? Nimic mai simplu: inainte de a adormi, sugeraţi subconştientului să vă trezească exact la acea oră. Veţi constata cu uimire că el se va supune. Faceţi apel la rezolvarea oricărei probleme, căci nimic nu este prea greu in faţa forţei infinite a subconştientului.
2. Subconştientul nu cunoaşte odihna niciodată, lucrază fără incetare. Controlează toate funcţiile vitale şi vindecă orice boală. Impăcaţi-vă cu voi inşivă, iertaţi pe toţi cei care au greşit; vindecarea se va produce cu mult mai repede.
3. Subconştientul vă ghidează mai ales atunci cind dormiţi sau cind visaţi. Curenţii vitali circulă atunci liberi prin fiinţă, purificind-o, astfel incit dimineaţa vă treziţi revitalizaţi şi intineriţi.
4. Dacă sunteţi, incă, sub influenţa supărărilor şi conflictelor din timpul zilei, calmaţi-vă mai intâi şi concentraţi-vă asupra unor sugestii pozitive. Invocaţi forţele şi inţelepciunea din subconştient şi cereţi să rezolve problema cu care vă confruntaţi.
5. Somnul este esenţial pentru o minte lucidă şi un corp sănătos. Lipsa de somn provoacă iritabilitate, depresiuni psihice, zăpăceală; sunt necesare cel puţin opt ore de somn in fiecare noapte.
6. Savanţii au demonstrat că survin o serie intreagă de tulburări psihopatologice, in urma unei insomnii prelungite.
7. In timpul somnului, mintea se incarcă cu forţe noi. Multe persoane care nu dorm suficient, prezintă tulburări de memorie şi de coordonare a mişcărilor, sunt  dezorientate şi confuze.
8. Creierul obosit va sacrifica orice pentru citeva clipe de somn. Atenţie, cei care aveţi tendinţa să adormiţi la volan!
9. Noaptea e un sfetnic bun. Inainte de a adormi, invocaţi protecţia subconştientului. Cereţi răspuns la intrebarea care vă frămintă, apoi fiţi receptive pentru a inţelege răspunsul.
10. Aveţi deplină incredere in subconştient; el nu vă poate orienta decit in direcţia cea bună. Citeodată, mesajul său vă parvine prin intermediul unui vis foarte clar şi sugestiv.
11. Modul in care gindiţi vă determină destinul. Lăsaţi-vă ghidaţi de către inţelepciunea infinită, ascunsă in fiinţa voastră, acceptaţi orice sfat sau sugestie care simţiţi că vine de acolo. Fiţi optimişti, gindiţi-vă că nu se poate intimpla nimic rău; astfel remodelaţi destinul şi vă imbunătăţiţi viitorul.
12. Dacă doriţi să scrieţi un roman, o piesă de teatru sau să realizaţi o invenţie extraordinară, cereţi subconştientului să vă inspire; conştientizaţi faptul că el vă ghidează mereu. Se vor produce astfel adevărate miracole, iar patrimoniul universal se va imbogăţi cu noi comori artistice sau ştiinţifice.

Manifestarea puterii subconștientului în rezolvarea problemelor de cuplu
1. Necunoaşterea legilor divine in manifestare constituie adevărata cauză a nefericirii. Rugindu-vă impreună pentru armonia cuplului, veţi invăţa cum să construiţi o relaţie profundă şi spirituală.
2. Pentru a evita divorţul, acţionaţi incă dinainte de a vă căsători. Rugaţi-vă să vină partenerul ideal pentru voi, mentalizind cu precizie ce calităţi doriţi să aibă acesta. Veţi constata, cu incintare, că aţi intilnit bărbatul sau femeia de care aveaţi nevoie.
3. Numai uniunea plină de iubire dintre un bărbat şi o femeie poate fi numită căsătorie autentică.
4. Vă atrageţi partenerul cel mai potrivit dacă vă construiţi mental o imagine cât mai precisă a sa. Puteţi fi sigur de rezultat, căci intreaga creaţie se supune legii rezonanţei.
5. Nu mai proiectaţi asupra soţului sau soţiei ginduri de neincredere şi ură. Inconjuraţi-l cu iubire, armonie şi bunăvoinţă. Toate problemele se vor rezolva treptat, de la sine, căci vibraţiile benefice vor fi absorbite in subconştient, generind mai multă afecţiune, putere de transfigurare şi uniune dătătoare de fericire.
6. Femeile devin iritabile şi răutăcioase din cauza lipsei de afecţiune şi de respect. Ele aspiră să fie iubite şi ocrotite. Arătaţi-le că le apreciaţi, că inseamnă foarte mult pentru voi. Căutaţi să observaţi şi să scoateţi in evidenţă calităţile, pe care cu siguranţă că le au.
7. Soţul care-şi iubeşte cu adevărat soţia nu va face şi nu va acţiona cu nimic impotriva ei, nici prin vorbe, nici prin acţiuni. Iubirea veritabilă nu inşeală niciodată.
8. Nu discutaţi decit cu oameni competenţi despre problemele voastre conjugale. Aşa cum nu cereţi unui tapiţer să vă extragă un dinte, nu cereţi familiei sau prietenilor să va dea sfaturi, cind aveţi dificultăţi in viaţa de cuplu.
9. Nu căutaţi să transformaţi personalitatea celui lingă care trăiţi. Acesta este un semn de manifestare a orgoliului vostru şi o supraestimare a propriilor capacităţi, care nu vor face decit să provoace resentimente. Soţul sau soţia are propria sa individualitate şi nu poate fi copie fidelă a voastră.
10. Dacă vă rugaţi impreună, veţi rămine impreună. Creaţi legături profunde şi spirituale intre voi; veţi constata că problemele se vor rezolva treptat. Deşi, citeodată, nu corespunde realităţii, mentalizaţi-vă soţia fericită, plină de sănătate, frumoasă. De asemenea, soţul poate fi văzut ca fiind puternic, tandru, armonios şi bun. Menţineţi neintrerupt această imagine benefică, pină ce  transformarea se va produce in realitate.

Cum sa deveniți mai fericiți
1. În fiecare dintre noi sălăşluieşte o forţă imensă. Dacă veţi dobindi o incredere deplină in ea, toate visurile vor deveni realitate, chiar şi acela de a fi fericit.
2. Dimineaţa, cind deschideţi ochii, spuneţi: “Astăzi aleg fericirea; incepind de acum voi avea succes. Doresc ca toate acţiunile mele să fie bune. Dăruiesc dragoste şi bunăvoinţă tuturor fiinţelor. Sufletul meu se umple de pace”. Concentraţi-vă plini de iubire asupra acestor ginduri.
3. Fiţi recunoscători pentru toate binecuvintările care vă sunt dăruite. Rugaţi-vă pentru fericirea, pacea şi prosperitatea tuturor fiinţelor acestei lumi.
4. Trebuie să doriţi cu sinceritate să fiţi fericiţi, căci nimic nu este obţinut fără o aspiraţie intensă. Imaginaţia controlată şi increderea vă sunt ajutoare nepreţuite. Imaginaţi-vă cum ar fi dacă dorinţa v-ar fi indeplinită şi trăiţi plenar această stare. Chemaţi prin rezonanţă starea pe care o invocaţi.
5. Gindurile sumbre, pline de neincredere, de griji, minia şi ura vă vor aduce in timp numai suferinţă, nefericire şi deprimare. Amintiţi-vă că intreaga manifestare are o anumită bază mentală; ceea ce gindiţi se va implini mai devreme sau mai tirziu.
6. Nici cu toate bogăţiile din lume nu se poate cumpăra fericirea. Unii milionari sunt fericiţi, alţii suferă de depresiuni cronice. Unii săraci sunt fericiţi, alţii sunt mereu trişti. Unele cupluri sunt reuşite, altele nu. Fericirea nu depinde de situaţia socială sau materială, ci de atitudinea interioară, de starea lăuntrică.
7. Bucuria interioară este rodul minţii perfect calme. Umpleţi-vă mintea cu ginduri echilibrate şi senine; nimic nu va fi atunci imposibil.
8. Ceea ce este in afară nu trebuie să vă perturbeze fericirea. Gindiţi-vă că intimplările nu sunt cauze, ci efecte ale stării mentale in care vă complaceţi. Raportaţi-vă mereu la Principiul Creator, perfect şi plin de o beatitudine nesfirşită, care se află in toate fiinţele.
9. Omul cel mai fericit este cel care dăruieşte mereu tot ce are mai bun şi mai elevat in el insuşi. Dumnezeu reprezintă aspectul cel mai bun, mai subtil şi mai elevat din noi, căci Impărăţia Lui este in chiar inima noastră.

Subconștientul și relațiile umane armonioase
1. Subconştientul este ca o bandă magnetică, care inregistrează, pentru a reproduce mai tirziu toate gindurile. Dorind binele altora, vă construiţi propriul vostru bine.
2. Ura şi resentimentele sunt o adevărată otravă mentală. Nu doriţi răul nimănui, căci altfel vă veţi face singuri rău. Sunteţi adevăratul creator al destinului vostru, iar gindurile vă sunt uneltele cu care construiţi acest destin.
3. Subconştientul va manifesta pentru voi ceea ce gindiţi despre alţii. De aici rezultă regula de aur: gindiţi despre ceilalţi numai ceea ce doriţi să gindească ei despre voi.
4. Dacă inşelaţi sau furaţi, vă păcăliţi singuri, căci subconştientul inregistrează aceste vibraţii joase, negative şi in viitor vă veţi confrunta cu aceleaşi necazuri.
5. Faceţi bine, fiţi binevoitori, iubiţi, căci tot ceea ce dăruiţi se va intoarce la voi, dar cu o intensitate mult mărită.
6. Amintiţi-vă că nimeni nu este vinovat de felul cum gindiţi despre el. Părerile voastre pot fi false, aşa incit, este necesar să vă controlaţi in permanenţă mintea.
7. Urmăriţi să vă echilibraţi din punct de vedere emoţional, ca să nu vă mai afecteze cuvintele sau acţiunile celorlalţi. Fiecare are dreptul să aibă o părere, aşa cum şi voi aveţi dreptul să nu o luaţi in seamă. Nu trebuie, insă, să răniţi pe nimeni, prin dezaprobarea voastră.
8. Animalele percep intenţiile rele ale oamenilor şi de aceea ii atacă. Dacă iubiţi animalele, acestea vor fi prietenoase şi blinde faţă de voi. Unii oameni sunt la fel de senzitivi ca animalele şi reacţionează violent cind percep anumite ginduri negative.
9. Conversaţia interioară are propietatea de a vă amplifica la maxim sentimentele, care, fiind simţite de cel vizat, pot provoca reacţii neaşteptate.
10. Nu judecaţi pe nimeni, căci şi alţii vă vor judeca pe voi.
11. Doriţi tuturor ceea ce vă doriţi voi inşivă. Aceasta este cheia armonizării relaţiilor interumane.
12. Dacă nu sunteţi receptiv, părerea nimănui, oricit de jignitoare ar fi, nu poate
să afecteze. Cind cineva vă vorbeşte cu răutate, spuneţi-i: “Pacea lui Dumnezeu să umple sufletul tău”.
13. Iubirea care cuprinde totul stă la baza bunei inţelegeri intre oameni şi se manifestă prin respect, compasiune, bunăvoinţă, discreţie.
14. Nimeni nu condamnă un infirm, ci il tratează cu compasiune şi bunăvoinţă. Cei care au mintea “infirmă”, plină de prejudecăţi, au intr-adevăr dreptul la compasiunea voastră. Urmăriţi să-i inţelegeţi şi-i veţi ierta fără doar şi poate.
15. Bucuraţi-vă de succesul celorlalţi şi veţi avea şi voi parte de succes.
16. Nu exageraţi cu spiritul de reconciliere, nu vă lăsaţi impresionaţi de crize de nervi sau alte scene. Nu abdicaţi de la idealurile voastre. Urmăriţi mereu binele, nu acceptaţi niciodată să faceţi rău cuiva.

Arta de a fi iertător și bun cu cei din jur
1. Dumnezeu, care este insăşi Viaţa, nu are favoriţi. Dar cei care acţionează intotdeauna in acord cu legile armoniei universale, par favorizaţi de soartă.
2. Nu Dumnezeu ne trimite boli, accidente sau suferinţe, ci ni le creem noi singuri prin gindurile noastre distructive: cu alte cuvinte culegem ceea ce am semănat in trecut.
3. Felul cum vi-l inchipuiţi pe Dumnezeu este cel mai important lucru in viaţă. Trebuie să-L vedeţi ca pe un Dumnezeu al iubirii universale.
4. Natura nu vă condamnă; nu trebuie să vă temeţi de pedeapsa ei. Vă iartă chiar şi atunci cind vă pedepsiţi singuri, cautind mereu să vindece, să aline, să reinstaureze ordinea divină.
5. Sentimentul de vinovăţie este neintemeiat, căci nimeni nu doreşte să vă pedepsească. Prin propriile ginduri distructive pe care le intreţineţi permanent, vă faceţi un mare rău vouă inşivă.
6. Forţele naturii nu sunt rele, ci modul in care le utilizăm este greşit. Cu ajutorul electricităţii, de exemplu, putem provoca un incendiu sau să luminăm un cartier intreg. Intenţia noastră se află, de fapt, la originea dezastrului, nu energia oarbă pe care o folosim pentru a ne indeplini scopul.
7. Dacă cineva vă critică şi vă daţi seama că are dreptate, bucuraţi-vă şi fiţi recunoscători, pentru că v-a dat posibilitatea să vă reparaţi greşelile.
8. Nu mai puteţi fi răniţi de cineva prin cuvinte, dacă deveniţi stăpin pe propriile voastre ginduri şi reacţii. Cel mult, vă puteţi ruga pentru el, pentru pacea sa lăuntrică.
9. Rugaţi-vă să fiţi călăuziţi in tot ceea ce intreprindeţi, apoi fiţi receptivi, ca să recunoaşteţi răspunsul intuiţiei. Vă veţi da seama, mai tirziu, că aceasta reprezintă cea mai bună alternativă.
10. Intenţia este cea care face ca o acţiune să fie bună sau rea. Dorinţa sexual nu este josnică, nici dorinţa de a minca sau de a avea noroc. Depinde ce turnură daţi acestor impulsuri naturale. Urmăriţi să vă satisfaceţi dorinţele, fără a face rău nimănui.
11. Resentimentele, ura, ostilitatea, toate acestea sunt cauze profunde ale bolilor cu care vă confruntaţi. Impăcaţi-vă cu voi inşivă şi iertaţi pe cei din jur, iradiind iubire şi bunăvoinţă către toţi cei care v-au făcut rău. Continuaţi in acest mod, pină veţi simţi că intreaga fiinţă vi se umple de un profund calm spiritual.
12. A ierta inseamnă a dărui. Dăruiţi iubire şi bucurie celorlalţi, pină nu va mai rămine nici un strop de durere in inima voastră.

Înlăturarea blocajelor mentale cu ajutorul puterii subconștientului
1. Orice problemă are o soluţie. Răspunsul se găseşte chiar in intrebare; inţelepciunea divină vi-l revelează dacă o invocaţi cu incredere.
2. Obişnuinţa, crearea unui obicei, este rodul acţiunii subconştientului. Suntem  creaturi ale obişnuinţelor, ceea ce demonstrează cit de uluitoare este puterea subconştientului.
3. Repetind anumite ginduri sau acţiuni, ele se impregnează in subconştient, devenind automatisme.
4. Sunteţi liberi să alegeţi un obicei bun sau unul rău. Controlul minţii sau rugăciunea, de exemplu, sunt obiceiuri benefice.
5. Dacă intreţineţi cu incredere o imagine mentală, subconştientul o va manifesta cu siguranţă.
6. Cind atenţia se risipeşte, concentraţi-vă din nou asupra scopului propus. Faceţi din aceasta un obicei. Astfel veţi disciplina mintea.
7. Nici un obstacol exterior nu poate sta in calea reuşitei voastre. Singura piedică o constituie mintea şi lipsa de credinţă.
8. Mentalul conştient reprezinta aparatul foto, iar subconştientul - filmul pe care impregnaţi diferitele dorinţe, imagini, idei.
9. Ghinionul este rezultatul neincrederii. Pentru a o inlătura, invocaţi inteligenţa divină, rugaţi-o să vă călăuzească in tot ceea ce faceţi. Imaginaţi-vă mereu că dorinţa vi s-a implinit.
10. Pentru a crea un nou obicei, trebuie mai intii să fiţi convinşi că acesta este benefic. Dacă doriţi cu ardoare să renunţaţi la un viciu, sunteţi pe jumătate vindecaţi.
11. Alcoolismul provine din dorinţa ascunsă de a scăpa de griji. Pentru a vă elibera, luptaţi cu tenacitate impotriva gindurilor distructive; sădiţi in minte idei de fericire, calm lăuntric şi libertate nestinjenită.
12. Multe persoane sunt şi vor rămine alcoolice, din cauză că refuză să-şi recunoască viciul.
13. Subconştientul care v-a făcut sclavii obiceiurilor rele, este singurul care vă poate elibera de acestea. Totul depinde de modul in care-i utilizaţi capacităţile extraordinare.
14. Imaginaţia v-a impins către alcoolism. Acum folosiţi tot imaginaţia pentru a vă elibera de acest viciu.
15. Cind teama inchide poarta de acces la subconştient, numai credinţa nezdruncinată in Dumnezeu o va deschide din nou.

Folosiți inconștientul pentru a înlătura teama
1. Faceţi chiar lucrul de care vă este teamă cel mai mult. Frica va dispare instantaneu. Spuneţi-vă mereu: “îmi stăpinesc perfect teama.”
2. Frica reprezintă un gând negativ, care apare in minte cind imaginaţia scapă de sub control. Înlocuiţi acest gând prin idei realiste şi constructive. Teama a ucis milioane de oameni. Faceţi astfel încât credinţa să devină mai puternică decât teama.
3. Frica este cel mai mare inamic; ea stă la originea eşecurilor, a bolilor şi a relaţiilor  nearmonioase între oameni, dar poate fi invinsă prin iubire, căci iubirea ne pune in rezonanţă cu energiile sublime ale universului.
4. Neutralizaţi sugestiile de teamă adoptind idei opuse lor: “Sunt curajos, echilibrat, senin şi calm”. Veţi observa apariţia unor efecte minunate.
5. Tracul se află la originea amneziei in cazul examenelor. Ca să nu vă mai confruntaţi cu el, sugestionaţi-vă astfel: “Am o memorie perfectă şi-mi amintesc tot ce am invăţat”; sau, tot aşa de bine, puteţi să vă imaginaţi că un coleg vine să vă felicite pentru notele de 10 luate la examene. Perseveraţi şi veţi reuşi!
6. Dacă aveţi teama de apă, invăţaţi să inotaţi. Imaginaţi-vă că apa vă inconjoară cu prospeţimea şi răcoarea ei. Va fi mult mai uşor să invăţaţi să o stăpiniţi şi să vă bucuraţi de ea. Aceasta este legea subconştientului.
7. Dacă aveţi oroare de locuri inchise: ascensor, săli de conferinţă, etc, inchipuiţivă că sunteţi intr-un ascensor, care vă duce in mod rapid şi silenţios acolo unde doriţi să ajungeţi. Gindiţi-vă in ce stare de oboseală aţi fi după ce aţi urca in fugă 5 etaje şi cit de liniştit şi calm coboriţi din lift. Veţi fi uimiţi de cit de repede vă biruiţi teama.
8. Nu ne naştem decit cu două feluri de frică: aceea de inălţime (frica de cădere) şi frica de zgomot. Toate celelalte sunt dobindite in timpul vieţii, mai ales in copilărie. Debarasaţi-vă repede şi complet de ele.
9. Frica normală face parte din instinctul de conservare. Frica patologică este, in  schimb, foarte periculoasă şi reprezintă rezultatul gindurilor negre, a oboseli şi a imaginaţiei necontrolate.
10. Acum, cind ştiţi că subconştientul reacţionează prompt la orice sugestie şi vă poate implini orice dorinţă, puteţi elimina orice fel de angoasă şi obsesie, cultivind cu fervoare exact opusul ei. Iubirea alungă intotdeauna teama.
11. Dacă vă temeţi de eşec, concentraţi-vă asupra ideii de reuşită. Dacă vă temeţi de boală, orientaţi-va mintea spre să nătate. In orice pericol v-aţi afla, invocaţi protecţia divină. Dacă sunteţi terifiaţi de ideea morţii, meditaţi asupra faptului că Viaţa este eternă. Dumnezeu este Viaţă, iar Viaţa vă aparţine chiar din acest moment.
12. Pentru orice frică este valabilă legea substituţiei. Iată ce se petrece: cind vă temeţi de un anumit lucru, atunci apare şi dorinţa de a obţine exact opusul său. Dacă sunteţi bolnav, doriţi sănătate; dacă sunteţi inchis, doriţi libertatea. Fiţi optimişti, concentraţi-vă asupra dorinţei, căci subconştientul o va implini.
13. Viitorul există in stare potenţială, in mintea voastră. Gindurile sunt creatoare, deci ceea ce doriţi cu putere vi se va intimpla. Gindiţi binele şi veţi avea parte de bine.
14. Priviţi-vă frica in faţă, puneţi-o in lumina raţiunii. Invăţaţi să rideţi de spaimele voastre. Acesta este tratamentul cel mai bun.
15. Nimic din exterior nu vă poate perturba, dacă nu-i permiteţi acest lucru. Sugestiile, minciunile şi aluziile celorlalţi nu pot avea putere asupra voastră, dacă vă orientaţi permanent către ceea ce este bun şi divin. Nu există decit o singură Putere Creatoare, de aceea orice contradicţie sau conflict nu pot fi decit false. Adevărul stă in Armonie şi in Iubire. De aceea orice gind bun este inspirat şi  însufleţit mereu de Puterea divină.

Tinerețe fără bătrânețe
1. Dumnezeu este insăşi Viaţa. De aceea, viaţa este eternă şi indestructibilă, renăscind din propria-i cenuşă. Acest fapt este valabil pentru toţi oamenii.
2. Sunt nenumărate dovezi, care certifică existenţa vieţii de după moarte. Nu aveţi, deci, de ce să vă temeţi de moarte, care reprezintă doar un pas către o dimensiune cu totul nouă.
3. Nu vă puteţi vedea spiritul, dar sunteţi convinşi că acesta există. Nu puteţi vedea Spiritul Suprem, dar il puteţi recunoaşte intr-un artist, intr-un orator, intr-un muncitor. De asemenea, sunteţi capabili să simţiţi bunătatea, adevărul şi frumuseţea, deşi nimeni nu vi le-a arătat vreodată. La fel şi viaţa, nu ştiţi unde se află sălaşul ei, nu aţi văzut-o cu ochii, dar cu toate acestea sunteţi absolut siguri că trăiţi.
4. Putem considera bătrineţea ca fiind momentul in care contemplarea Adevărurilor Divine se realizează dintr-un punct de vedere şi o perspectivă superioară. De aceea, satisfacţiile virstei a treia sunt mai complete decit cele ale tinereţii. Deşi corpul fizic devine mai lent, aveţi acum posibilitatea să meditaţi mult mai profund asupra lucrurilor spirituale.
5. Un om nu-şi numără anii decit atunci cind nu mai are nimic de numărat.Însuşirile veritabile, precum credinţa şi elevarea mentală nu imbătrinesc niciodată.
6. Sunteţi tinăr in măsura in care vă consideraţi tinăr. Sunteţi puternic in măsura în care vă consideraţi puternic. Cu ajutorul gindurilor vă puteţi modela caracterul şi destinul.
7. Părul alb constituie un avantaj, căci exprimă de multe ori inţelepciunea şi experienţa acumulată in decursul anilor.
8. Nici terapiile intensive şi nici exerciţiile fizice exagerate nu sunt cele care vă menţin tineri, ci propria voastră atitudine mentală. Căci, ceea ce un om gindeşte, aceea el poate deveni.
9. Adevărata cauză a imbătrinirii rezidă in teama de neajunsurile bătrineţii. De ce vă temeţi mai mult, de aceea nu scăpaţi.
10. Când încetaţi să mai speraţi, când viaţa incetează să mai fie o surpriză pentru voi, atunci sunteţi deja bătrini. Veţi recunoaşte acest lucru atunci cind vă iritaţi pentru orice şi nu vă mai place nimic din jur. Meditaţi mereu asupra Adevărurilor Divine şi dăruiţi tuturor lumina şi iubirea Sa - iată adevărata tinereţe fără de bătrineţe.
11. Ieşirea la pensie poate fi privită ca fiind inceputul unei noi aventuri. Organizaţi-va timpul liber astfel incit să faceţi acum ceea ce nu v-aţi permis niciodată, indeplinindu-vă vechile dumneavoastră aspiraţii. Invăţaţi să trăiţi plenar, cu toată fiinţa şi tot spiritul vostru.
12. Urmăriţi să fiţi constructorul, nu prizonierul societăţii. Nu vă ingropaţi talentele şi ideile in precepte şi prejudecăţile eronate ale celorlalţi.
13. Secretul permanentei tinereţi il veţi găsi in iubire, fericire şi in calmul lăuntric. Însuşiţi-vă aceste calităţi şi veţi rămine mereu tineri.
14. Mulţi filozofi, artişti, savanţi sau scriitori au ajuns celebri abia la virsta senectuţii.
15. Fructele preţioase ale bătrineţii sunt: bunătatea, credinţa, umilinţa, calmul şi răbdarea. Bucuraţi-vă de toate aceste virtuţi spirituale.
16. Sunteţi fiul Vieţii infinite, sunteţi copilul Eternului. Sunteţi minunaţi, desăvirşiţi! Gindiţi cu putere toate aceste lucruri şi le veţi intruchipa negreşit, in propria voastră fiinţă!