"Dumnezeule, nu mă lăsa până ce nu voi fi reuşit să iau forma pe care o aştepţi de la mine. Încearcă cum crezi că e mai bine, câtă vreme ai să doreşti, dar nu mă arunca în grămada de fier vechi a sufletelor."

Vrajitoarea din Portobello, Paulo Coelho

sâmbătă, 18 iunie 2011

...de ce merita sa o astept ...

De mult ma preocupa intrebarea asta. Si de fapt mi-o pun cand imi este greu. Dar stiu de ce. Vrei sa-ti spun?

In primul rand deoarece dragostea este indelung rabdatoare, este plina de bunatate: dragostea nu pizmuieste; dragostea nu se lauda, nu se umfla de mandrie,
nu se poarta necuviincios, nu cauta folosul sau, nu se manie, nu se gandeste la rau,
nu se bucura de nelegiuire, ci se bucura de adevar,
acopera totul, crede totul, nadajduieste totul, sufera totul.

Daca nu ar fi o dragoste adevarata, autentica…cum am putea noi sa mai trecem peste defectele celui de langa noi? Cum am putea sa iertam daca nu il iubim indeajuns?

Dragostea adevarata merita toata asteptarea din lume, merita perseverenta si eforturile pe care le facem. Ne permite sa visam si chiar si sarutul este mai dulce. De asemenea, daca zburam din floare in floare…. ce farmec va mai avea cand ne vom intalni sufletul pereche? Deja dupa ce am explorat terenul, nici macar nu va mai fi atat de interesant.

Dragostea este o motivatie deosebit de frumoasa si buna. Dar din pacate, principalul motiv pentru care nu asteptam dragostea adevarata este singuratatea. Aceasta este una dintre cele mai teribile si raspandite boli. Cei ce fug de singuratate pe usa alegerilor gresite s-ar putea sa-si dea seama mai tarziu ca cea mai amara singuratate o pot trai intr-o relatie nefericita, alaturi de un partener nepotrivit. Al doilea motiv ar fi presiunea exterioara. Exista o idee in general acceptata care vorbeste despre faptul ca ai fi un fraier daca esti singur, daca nu ai prieten/prietena. Datorita acestei idei neintemeiate, s-ar putea ca sa auziti foarte mult si des intrebarea “Dar ce astepti tu, sa-ti cada din cer?” sau “Ce fraier/fraiera esti ca astepti dragostea adevarata cand poti avea atatea relatii” sau “Chiat nu esti capabil sa-ti gasesti una?”. Repetarea acestor intrebari, glume mai putin sarate pe care le fac colegii, prietenii sau dusmanii, pot fi o cauza care sa ne grabeasca alegerea partenerului. Al treilea motiv ar fi aparentele fizice. Aspectul acesta nu trebuie neglijat, dar nici nu trebuie sa fie pe prim plan. E mult mai usor ca cineva sa se schimbe din punct de vedere fizic decat din punct de vedere comportamental. A avea o relatie cu cineva doar pentru ca este stea de cinema, inseamna a-ti asuma riscul de a plati scump fiecare “spectacol” la care vei lua parte in relatia ta.

“Daruirea dragostei implica mai mult decat exprimarea verbala. Ea trebuie evidentiata in cai tangibile care sunt identificabile si recunoscute de ambele parti.”

” Iubirea este cel mai real lucru din viata. Mai real decat realitatea insasi.”

Romane sentimentale, telenovele, talk-show-uri, barfe, mii de reviste nu fac decat sa ne convinga sa credem in orice fel de iubire, o iubire ieftina si pangarita de toata pornografia care ne inconjoara. M-am scarbit ca oriunde privesc sa dau cu ochii de un nud sau scene sexuale. Unde mai este misterul de alta data? Curiozitatea?

E greu sa astepti dragostea adevarata da. Dar cu cat asteptarea e mai grea, cu atat regasirea e mai dulce. Vreau ca sa-o pot privi in ochi si sa simt ca plutesc, sa simt ca pot alerga mii de kilometri si sa nu obosesc. Sa ma trezesc cu ea in minte si sa adorm cu ea in gand. Sa nu pot dormi noaptea deoarece ma gandesc la ea non-stop si dimineata…sa o iau iar de la capat si sa nu fiu obosit deloc. Asta e dragostea adevarata. Dragostea pe care o astept…dragostea pentru care ti-ai da viata :)

vineri, 3 iunie 2011

Criza de vârstă la 30 ani.


Încercand sa inteleg cumva ce se intampla cu oamenii si desigur cu mine la aceasta varsta , am rasfoit cateva articole referitoare la aceasta "criză" la 30 de ani.

Am 30 de ani. Probabil cei care ma cunosc stiu. Si evident am multe cunostinte care au 30+. E drept ca ne vedem rar dar faptul ca in putinul timp petrecut impreuna discutam cu parere de rau despre anii care au trecut si despre cum ei nu mai vin inapoi, ma consuma. Incep sa cred ca oamenii se indreapta cu pasi repezi catre sperietoarea numita “ midlife crisis”. Evident ma intreb si eu daca nu cumva bat la aceeasi poarta.

Zice-se ca trigger-ele care dau nastere la midlife crisis ar fi relatiile extraconjugale, plecarea copiilor de acasa, andropauza, menopauza, faptul ca-ti urasti job-ul. Rezultatul il reprezinta faptul ca incepi sa-ti doresti sa faci o schimbare majora in viata. De cele mai multe ori nu prea poti sa faci asta pentru ca viata nu e asa simpla.

Ei bine daca iau triggerele astea pe rand incep sa realizez ca nici unul dintre ele n-ar fi plauzibil. Casatorit nu sunt, deci nu am relatii extraconjugale, copii nu am (de care sa stiu) deci nu are cine sa plece de-acasa, andropauza iese din discutie si nici nu-mi urasc jobul. Totusi simt nevoia sa fac o schimbare majora in viata mea si asta imi spune fiecare celula de la epiderma pana la neuroni …

Simptomele pe care le poti considera semne ale midlife crisis-ului ar fi: cautarea unui vis sau scop nedefinit, aparitia remuscarilor pentru obiective neindeplinite, dorinta de a simti un sentiment de intinerire si dorinta de a petrece mai mult timp singur. Ei bine … daca ar fi sa judec dupa simptome … le cam am pe toate. Vreau sa fac ceva deosebit dar nu stiu ce, regret niste alegeri din trecut care m-au facut sa pierd anumite lucruri, fac tot felul de chestii care sa ma faca sa ma simt tanar (vezi vestimentatia) si imi doresc sa petrect timp singur.

Modul in care se manifesta aceste simptome, dupa cercetatorii britanici, este urmatorul: predispozitie spre abuzul de alcool (aici nu se aplica fiindca nu consum decat din an in pasti … se apropie pastele :)), predispozitie catre cumpararea de bunuri inutile dar scumpe (masini sport … o daaaaaa BMW Seria 3 Coupe here i come!), getting a tattoo (soon … dar va fi o surpriza), depresie, predispozitia de a fi preocupat de aspectul fizic (vezi sindromul Dorian Gray) si dorinta de a avea relatii cu persoane mult mai tinere (da, stiu … o sa ziceti studente dar nu comentez).

Asadar daca nu am motiv dar totusi am simptome si manifestari inseamna ca am intrat in midlife crisis? Eu inca habar n-am dar va invit sa va dati cu parerea. Si apropo, stie careva un BMW de vanzare? :))))) Acum ganditi-va cati bani se fac. Oare exista marketing pentru midilfe crisis customers? Oh Daaaaaaaaaa!

..................................................


În mijlocul tinereţii omul suportă o stare de criză, o cotitură în dezvoltare, din cauza că imaginile de viaţă formate între 20-30 ani nu-l mai satisfac. Analizând calea parcursă, realizările şi căderile sale, omul descoperă că necătînd la bunăstarea exterioară actuală a vieţii, personalitatea lui este imperfectă, mult timp şi putere au fost pierdute în zadar, puţin a făcut în comparaţie cu ce ar fi putut face etc. Cu alte cuvinte, are loc reevaluarea valorilor şi reevaluarea critică a „Eu-lui” său. Omul descoperă că foarte multe lucruri nu le va putea schimba în viaţa sa: familia, profesia, decurgerea cotidiană a vieţii. Autorealizîndu-se la această etapă de viaţă, în perioada tinereţii, omul conştientizează că, în esenţă, se află în faţa aceleiaşi dileme – căutare, autodeterminare în noile condiţii ale vieţii, în corespundere cu posibilităţile reale. Această criză se manifestă în simţul necesităţii de a întreprinde ceva şi demonstrează că omul trece la o nouă perioadă de vârstă – vârsta adultă. „Criza la 30 ani” este o denumire relativă: această stare poate apărea mai devreme sau mai tărziu.

Pentru bărbaţi în această perioadă este caracteristic schimbul serviciului sau a modului de viaţă, dar concentrarea lor asupra serviciului şi carierei nu se schimbă. Cele mai frecvente motive de plecare de la serviciu sunt legate de insatisfacţia de ceva la postul dat: anturajul, salariul, încărcătura etc. Dacă insatisfacţia de muncă apare în urma tendinţei de a obţine un rezultat mai bun, atunci aceasta va contribui la perfecţionarea lucrătorului.

La femei în timpul crizei se schimbă, de obicei, priorităţile, stabilite la începutul tinereţii. Femeile orientate la căsătorie şi educaţia copiilor, acum în mare măsură la atrag scopurile profesionale. Iar cele care dădeau toate puterile sale lucrului, acum le îndreaptă spre familie şi căsnicie.

Trăind criza de 30, omul caută posibilitatea de a-şi stabiliza locul său în viaţa adultă, confirmând statutul său de adult: vrea să aibă serviciu bun, tinde spre securitate şi stabilitate. Omul încă mai este încrezut în posibilitatea realizării complete a speranţelor şi dorinţelor, ce-i formează visul şi munceşte intensiv pentru aceasta.

Cercetările referitoare la deosebirile gender în dezvoltare, au dat rezultate contradictorii. Unii autori menţionează că perioadele de trecere şi la femei şi la bărbaţi sunt strâns legate cu vârsta. Alţii consideră că pentru femei indicatori ai trecerii reprezintă stadiile ciclului familial.

G. Şihi propune „modelele de comportament” ca o clasificare a variantelor posibile de clasificare a problemelor dezvoltării femeilor şi bărbaţilor. El, ca şi alţi autori (Levinson, 1986;Vitkin,1996) în special atrag atenţia crizei de 28- 32 ani când foarte viu au loc procesele de reevaluare a valorilor şi scopurilor vieţii, căutarea locului său în viaţă, achiziţionarea noilor responsabilităţi.

Oamenii se deosebesc între ei prin modelele de comportament în dependenţă de alegerea făcută la vârsta de 20 ani. În dependenţă de diferitele modele comportamentale, fiecare individual îşi elaborează rolul său în viaţă, de aceia este important aprecierea perspectivelor. Modelele comportamentale se schimbă, devin mai diversificate, reflectând schimbările lumii externe. Şihi consideră că fiecărui model comportamental îi corespunde un set de probleme psihologice, legate de faptul cît de eficient omul îşi rezolvă problemele de dezvoltare – o criză profundă şi rămânere la stadiile anterioare de dezvoltare sau intrare reuşită în vârsta adultă.(Şihi, 1999)

Modelele de comportament a femeilor „Grijulii” Se căsătoresc în jur de 20 ani sau mai devreme şi nu vor să iasă din rolul său de femeie casnică.

Ele nu reuşesc să rezolve problemele care sunt specifice acestei perioade: obţinerea independenţei şi autonomiei, formarea identităţii, „Eu”lui integru. Femeia se poate separa de părinţi, dar totdeauna nu poate fi independentă: funcţiile părinteşti (economice şi de verificare) le ia asupra sa soţul.

Există câteva posibilităţi de identificare patologică la acest model de dezvoltare: prin intermediul soţului, realizărilor lui, copiilor, sexului. La identificarea prin soţ femeia riscă pierderea individualităţii proprii.

Statutul se obţine prin realizările soţului şi posedarea lucrurilor ce reprezintă simbolurile acestui statut (haine, maşină, restaurante...). O altă posibilitate de identificare – a deveni mamă. Naşterea copilului oferă esenţă existenţei, devine o demonstraţie a existenţei feminine. De aceea femeile nelucrătoare continuă să nască, neştiind cu ce să se ocupe. Mai apoi, cînd copii vor creşte şi vor părăsi casa, căutarea de sine şi a esenţei vieţii sale va fi şi mai grea. Sexul poate deveni un medicament pentru timpul liber şi obligaţiile cotidiene. Tinzând spre confirmarea cu ajutorul sexului şi negăsind în el satisfacţie, femeia nimereşte într-un cerc vicios. Deseori aceasta duce la căutarea plăcerilor în altă parte. Psihologii americani menţionează că femeile ce nu lucrează sunt mai mult predispuse spre infidelitatea soţului decât cele ce lucrează.

Femeile cu astfel de tip comportamental ajung la criza de 30 ani nepregătite, vulnerabile la loviturile soartei: ea este lipsită de independenţă, este pasivă, economic dependentă, nu are studii, profesie, identitate neformată, adică nu este rezolvată problema anterioară de dezvoltare. Aşteptările de creare a relaţiilor ce vor aduce satisfacţie devin dureroase, grele, în special din cauze interne: creşterea neîncrederii în sine, reţinere în dezvoltare generală, îngreunate de dependenţa economică. Tot mai mult se simte golul în sfera realizărilor. Ea simte că a pierdut sensul vieţii, creşte negativismul.

Sarcina dezvoltării(identitate, independenţă) este îngreunată de probleme în familie şi rămânerea în urmă de semeni în sfera profesională. La o ieşire negativă din criză este posibilă regresia la stadiul anterior de dezvoltare, creşte riscul neurotizării cu individualitatea, mai întâi fac carieră, apoi se căsătoresc şi devin mame la 30.

Avantajele acestui model sunt în faptul că permite planificarea evenimentelor şi femeia este mai pregătită pentru trecerea vârstei de 30: sunt create relaţiile intime, familia şi realizările profesionale.Criza la această vârstă, de obicei, constă în faptul că „ceasul biologic ” îi spune femeii că poate întârzia în a deveni mamă, începe a presa soţul care poate să nu fie gata pentru a deveni tată. Sarcina de a deveni mamă devine fundamentală. Problemă poate deveni că „am întârziat şi nu mai pot avea copii” şi găsesc ieşire în a înfia copii sau având grijă de nepoţi. „Integratoare” Încearcă să ajusteze familia, maternitatea cu cariera. Conţinutul crizei: femeia se simte obosită, vinovată în faţa soţului şi copiilor, permanent trebuie să jertfească ba cu familia, ba cu cariera pentru a reuşi tot. După părere unor autori (Levinson, 90; Şihi, 99) femeia poate îndeplini aceste roluri concomitent numai după 35 ani.