"Dumnezeule, nu mă lăsa până ce nu voi fi reuşit să iau forma pe care o aştepţi de la mine. Încearcă cum crezi că e mai bine, câtă vreme ai să doreşti, dar nu mă arunca în grămada de fier vechi a sufletelor."

Vrajitoarea din Portobello, Paulo Coelho

marți, 24 septembrie 2019

Viza turistică pentru Statele Unite ale Americii


În dorința de a petrece o săptămână de vacanță, ne-am gândit la “Orașul care nu doarme niciodată”. Ne-am documentat pe forumuri din experientele altora, pe site-uri de turism și nu în ultimul rând pe acest site: http://www.ustraveldocs.com/ro_ro/index.html. Citiți cu atenție informațiile de pe acest site și urmați cu strictețe pașii indicați și cu siguranță veți ajunge la interviul de la ambasadă cu documentele completate corect.
Condițiile de obținere a vizei sunt foarte clare:
·         pasaport valabil obținut foarte ușor printr-o programare online în cazul meu la ghișeul din Piața Amzei (faptul că am avut programare online cu data și ora, m-a avantajat pentru că exista birou special pentru astfel de programări și în maxim 5 minute am rezolvat cu depunerea actelor fără a pierde timp la coadă). Programarea se face pe site ul Prefecturii București  http://epasapoarte.ro/Home/Programare ;
·         fotografie tip viza SUA format electronic, am constatat că se poate efectua chiar și la momentul interviului la ambasadă contra cost, însa eu am optat să o fac la un sediu foto.
·         plata taxei de viza în valoare de 160 dolari se poate face online sau numai la o sucursală a băncii Transilvania în RON, doar în baza unui aviz de plată valabil obținut de aici: http://www.ustraveldocs.com/ro_ro/ro-niv-paymentinfo.asp.
Păstrați chitanța de la bancă necesară confirmării plății, pe site la programarea pentru interviu și la momentul interviului. Se plătește pentru fiecare persoană în parte. Atenție mare, acest aviz are o anumită valabilitate de doar câteva zile. Suma este nerambursabilă.
·         completarea formularului DS-160 se face numai online în limba engleză, completarea numelui nativ (cu diacritice) se va face numai atunci când vă este solicitat expres acest lucru. Mai multe informații găsiți aici: http://www.ustraveldocs.com/ro_ro/ro-niv-ds160complete.asp.  Completarea online a formularului se realizează aici: https://ceac.state.gov/genniv/. Atunci când se merge în familie, după ce titularul își completează propriul formular, adaugă fiecare persoană care îl insoțește și completează pentru fiecare formular. Acest lucru este obligatoriu.
·         programare la interviu se poate realiza online prin crearea unui cont pe acest site: https://cgifederal.secure.force.com/?language=Romanian&country=Romania sau  telefonic. Detalii aici: http://www.ustraveldocs.com/ro_ro/ro-niv-appointmentschedule.asp. Programarea se poate realiza la minim 24 de ore după achitarea contravalorii taxei de viză în funcție de disponibilitate. Eu am obținut programarea în 7 zile. Interviul poate fi reprogramat dacă nu vă puteți prezenta.
·         opțiunea de a ridica pașapoartele după obținerea vizei de la unul din sediile firmei de curierat TNT (clădirea Willbrook/Realitatea TV de pe șoseaua București – Ploiești) sau livrarea la domiciliu contra sumei de 25 de lei per pasaport. Aceasta se realizează la momentul programării interviului.
Interviul necesită pezența obligatorie cu 20 de minute înainte de ora stabilită la sediul Ambasadei SUA din  bulevard Dr. Liviu Librescu nr.4-6,  sector 1, București (zona Academiei de Poliție) . Se poate ajunge cu mașina însă nu sunt locuri de parcare, dar se poate parca vis a vis de poarta de acces, există un loc viran, sau cu mijloc de transport în comun Expres  780 de la Gara de Nord,  Expres 783 de la Piața Unirii până la stația Institutul  meteorologic și de acolo 5 minute pe jos sau autobuz 301 de la Piața Romană care are stație chiar la Ambasada SUA.
Documentele necesare sunt: pașaportul valabil cu cel puțin 6 luni față de perioada călătoriei, pagina de cofirmarea a  formularului DS-160 printat și chitanța de plată a taxei de solicitare a vizei. Deși circulă tot felul de informații cum că mai trebuiesc și alte documente, cele obligatorii sunt doar cele enumerate mai sus. Eu am mai pregătit adeverință de la serviciu , stare financiară de la bancă pentru a dovedi că am posibilități să îmi plătesc cheltuielile de vacanță, acestea nu au fost solicitate.
Ziua interviului a fost una plină de emoții, îmi tot faceam griji cu privire la cum va decurge, ce vom fi întrebați. Foarte bine organizați și amabili. Am avut programare la ora 8.30. La 8 am ajuns la sediu. Acolo este organizat un tunel de așteptare gen stație autobuz, chiar ploua ușor si a fost bine că era acoperit. Imediat un angajat al ambasadei a bifat pe foaia de prezență și a aplicat pe confirmarea DS-160  un cod de bare. Am așteptat 10  minute și am fost chemați la poarta de acces. Am fost verificați ca la aeroport cu scanare prin poarta de acces, ni s-au oprit telefonele mobile și în locul lor am primit un bon cu număr și am fost dirijați către următorul punct într-o a doua clădire la aproximativ 50m distanță. Aici au fost scanate  pasapoartele și au fost oprite chitanțele și confirarea formularului DS-160 și am primit bon de ordine. Surpriză, am primit  nr.56. Am zis UAU!!! …avem de stat.  Sala de așteptare este una destul de mare, a fost foarte aglomerată, s-au adunat aproximativ 100 de bonuri de ordine la un moment dat și toată lumea avea loc pe scaune. Multe ghișee care lucrau în același timp. Am fost strigați de 3 ori. La primul ne-au verificat  datele din pașaport și cele din formular, la al doilea am fost amprentați și la al treilea a avut loc interviul propriu-zis. Am rămas surprins plăcut că tot personalul conversa în primul rând în limba romană. Foarte amabili, cu multă răbdare mereu zâmbitori. Interviul a fost unul scurt, noi am fost familie de 3 persoane. Am purtat conversația atât în romană cât și în engleză, întrebările au fost strict la informațiile din formular: când dorim să meargem în SUA, cu ce scop, unde, ce dorim să vizităm, cine plătește călătoria, cu ce ne ocupăm în țară, dacă avem cunoștințe în SUA. În maxim 3-4 minute ne-au fost reținute pașapoartele și am primit răspunsul: Felicitări, ați primit viza!
Tot acest proces a durat fix o oră. La ora 09.30 eram în drum spre casă.
Surprinzător, în dimineața zilei următoare am primit email și sms cum că pașapoartele au fost predate la firma de curierat.
Această viză permite accesul la punctul de frontieră al SUA. Numai un ofițer al punctului de frontieră va autoriza intrarea pe teritoriul Statelor Unite.
În timpul petrecut în acel sediu nu am auzit să fie cineva respins.