Criza de vârstă la 30 ani.

Încercand sa inteleg cumva ce se intampla cu oamenii si desigur cu mine la aceasta varsta , am rasfoit cateva articole referitoare la aceasta "criză" la 30 de ani.

Am 30 de ani. Probabil cei care ma cunosc stiu. Si evident am multe cunostinte care au 30+. E drept ca ne vedem rar dar faptul ca in putinul timp petrecut impreuna discutam cu parere de rau despre anii care au trecut si despre cum ei nu mai vin inapoi, ma consuma. Incep sa cred ca oamenii se indreapta cu pasi repezi catre sperietoarea numita “ midlife crisis”. Evident ma intreb si eu daca nu cumva bat la aceeasi poarta.

Zice-se ca trigger-ele care dau nastere la midlife crisis ar fi relatiile extraconjugale, plecarea copiilor de acasa, andropauza, menopauza, faptul ca-ti urasti job-ul. Rezultatul il reprezinta faptul ca incepi sa-ti doresti sa faci o schimbare majora in viata. De cele mai multe ori nu prea poti sa faci asta pentru ca viata nu e asa simpla.

Ei bine daca iau triggerele astea pe rand incep sa realizez ca nici unul dintre ele n-ar fi plauzibil. Casatorit nu sunt, deci nu am relatii extraconjugale, copii nu am (de care sa stiu) deci nu are cine sa plece de-acasa, andropauza iese din discutie si nici nu-mi urasc jobul. Totusi simt nevoia sa fac o schimbare majora in viata mea si asta imi spune fiecare celula de la epiderma pana la neuroni …

Simptomele pe care le poti considera semne ale midlife crisis-ului ar fi: cautarea unui vis sau scop nedefinit, aparitia remuscarilor pentru obiective neindeplinite, dorinta de a simti un sentiment de intinerire si dorinta de a petrece mai mult timp singur. Ei bine … daca ar fi sa judec dupa simptome … le cam am pe toate. Vreau sa fac ceva deosebit dar nu stiu ce, regret niste alegeri din trecut care m-au facut sa pierd anumite lucruri, fac tot felul de chestii care sa ma faca sa ma simt tanar (vezi vestimentatia) si imi doresc sa petrect timp singur.

Modul in care se manifesta aceste simptome, dupa cercetatorii britanici, este urmatorul: predispozitie spre abuzul de alcool (aici nu se aplica fiindca nu consum decat din an in pasti … se apropie pastele ), predispozitie catre cumpararea de bunuri inutile dar scumpe (masini sport … o daaaaaa BMW Seria 3 Coupe here i come!), getting a tattoo (soon … dar va fi o surpriza), depresie, predispozitia de a fi preocupat de aspectul fizic (vezi sindromul Dorian Gray) si dorinta de a avea relatii cu persoane mult mai tinere (da, stiu … o sa ziceti studente dar nu comentez).

Asadar daca nu am motiv dar totusi am simptome si manifestari inseamna ca am intrat in midlife crisis? Eu inca habar n-am dar va invit sa va dati cu parerea. Si apropo, stie careva un BMW de vanzare? )))) Acum ganditi-va cati bani se fac. Oare exista marketing pentru midilfe crisis customers? Oh Daaaaaaaaaa!

..................................................

În mijlocul tinereţii omul suportă o stare de criză, o cotitură în dezvoltare, din cauza că imaginile de viaţă formate între 20-30 ani nu-l mai satisfac. Analizând calea parcursă, realizările şi căderile sale, omul descoperă că necătînd la bunăstarea exterioară actuală a vieţii, personalitatea lui este imperfectă, mult timp şi putere au fost pierdute în zadar, puţin a făcut în comparaţie cu ce ar fi putut face etc. Cu alte cuvinte, are loc reevaluarea valorilor şi reevaluarea critică a „Eu-lui” său. Omul descoperă că foarte multe lucruri nu le va putea schimba în viaţa sa: familia, profesia, decurgerea cotidiană a vieţii. Autorealizîndu-se la această etapă de viaţă, în perioada tinereţii, omul conştientizează că, în esenţă, se află în faţa aceleiaşi dileme – căutare, autodeterminare în noile condiţii ale vieţii, în corespundere cu posibilităţile reale. Această criză se manifestă în simţul necesităţii de a întreprinde ceva şi demonstrează că omul trece la o nouă perioadă de vârstă – vârsta adultă. „Criza la 30 ani” este o denumire relativă: această stare poate apărea mai devreme sau mai tărziu.

Pentru bărbaţi în această perioadă este caracteristic schimbul serviciului sau a modului de viaţă, dar concentrarea lor asupra serviciului şi carierei nu se schimbă. Cele mai frecvente motive de plecare de la serviciu sunt legate de insatisfacţia de ceva la postul dat: anturajul, salariul, încărcătura etc. Dacă insatisfacţia de muncă apare în urma tendinţei de a obţine un rezultat mai bun, atunci aceasta va contribui la perfecţionarea lucrătorului.

La femei în timpul crizei se schimbă, de obicei, priorităţile, stabilite la începutul tinereţii. Femeile orientate la căsătorie şi educaţia copiilor, acum în mare măsură la atrag scopurile profesionale. Iar cele care dădeau toate puterile sale lucrului, acum le îndreaptă spre familie şi căsnicie.

Trăind criza de 30, omul caută posibilitatea de a-şi stabiliza locul său în viaţa adultă, confirmând statutul său de adult: vrea să aibă serviciu bun, tinde spre securitate şi stabilitate. Omul încă mai este încrezut în posibilitatea realizării complete a speranţelor şi dorinţelor, ce-i formează visul şi munceşte intensiv pentru aceasta.

Cercetările referitoare la deosebirile gender în dezvoltare, au dat rezultate contradictorii. Unii autori menţionează că perioadele de trecere şi la femei şi la bărbaţi sunt strâns legate cu vârsta. Alţii consideră că pentru femei indicatori ai trecerii reprezintă stadiile ciclului familial.

G. Şihi propune „modelele de comportament” ca o clasificare a variantelor posibile de clasificare a problemelor dezvoltării femeilor şi bărbaţilor. El, ca şi alţi autori (Levinson, 1986;Vitkin,1996) în special atrag atenţia crizei de 28- 32 ani când foarte viu au loc procesele de reevaluare a valorilor şi scopurilor vieţii, căutarea locului său în viaţă, achiziţionarea noilor responsabilităţi.

Oamenii se deosebesc între ei prin modelele de comportament în dependenţă de alegerea făcută la vârsta de 20 ani. În dependenţă de diferitele modele comportamentale, fiecare individual îşi elaborează rolul său în viaţă, de aceia este important aprecierea perspectivelor. Modelele comportamentale se schimbă, devin mai diversificate, reflectând schimbările lumii externe. Şihi consideră că fiecărui model comportamental îi corespunde un set de probleme psihologice, legate de faptul cît de eficient omul îşi rezolvă problemele de dezvoltare – o criză profundă şi rămânere la stadiile anterioare de dezvoltare sau intrare reuşită în vârsta adultă.(Şihi, 1999)

Modelele de comportament a femeilor „Grijulii” Se căsătoresc în jur de 20 ani sau mai devreme şi nu vor să iasă din rolul său de femeie casnică.

Ele nu reuşesc să rezolve problemele care sunt specifice acestei perioade: obţinerea independenţei şi autonomiei, formarea identităţii, „Eu”lui integru. Femeia se poate separa de părinţi, dar totdeauna nu poate fi independentă: funcţiile părinteşti (economice şi de verificare) le ia asupra sa soţul.

Există câteva posibilităţi de identificare patologică la acest model de dezvoltare: prin intermediul soţului, realizărilor lui, copiilor, sexului. La identificarea prin soţ femeia riscă pierderea individualităţii proprii.

Statutul se obţine prin realizările soţului şi posedarea lucrurilor ce reprezintă simbolurile acestui statut (haine, maşină, restaurante...). O altă posibilitate de identificare – a deveni mamă. Naşterea copilului oferă esenţă existenţei, devine o demonstraţie a existenţei feminine. De aceea femeile nelucrătoare continuă să nască, neştiind cu ce să se ocupe. Mai apoi, cînd copii vor creşte şi vor părăsi casa, căutarea de sine şi a esenţei vieţii sale va fi şi mai grea. Sexul poate deveni un medicament pentru timpul liber şi obligaţiile cotidiene. Tinzând spre confirmarea cu ajutorul sexului şi negăsind în el satisfacţie, femeia nimereşte într-un cerc vicios. Deseori aceasta duce la căutarea plăcerilor în altă parte. Psihologii americani menţionează că femeile ce nu lucrează sunt mai mult predispuse spre infidelitatea soţului decât cele ce lucrează.

Femeile cu astfel de tip comportamental ajung la criza de 30 ani nepregătite, vulnerabile la loviturile soartei: ea este lipsită de independenţă, este pasivă, economic dependentă, nu are studii, profesie, identitate neformată, adică nu este rezolvată problema anterioară de dezvoltare. Aşteptările de creare a relaţiilor ce vor aduce satisfacţie devin dureroase, grele, în special din cauze interne: creşterea neîncrederii în sine, reţinere în dezvoltare generală, îngreunate de dependenţa economică. Tot mai mult se simte golul în sfera realizărilor. Ea simte că a pierdut sensul vieţii, creşte negativismul.

Sarcina dezvoltării(identitate, independenţă) este îngreunată de probleme în familie şi rămânerea în urmă de semeni în sfera profesională. La o ieşire negativă din criză este posibilă regresia la stadiul anterior de dezvoltare, creşte riscul neurotizării cu individualitatea, mai întâi fac carieră, apoi se căsătoresc şi devin mame la 30.

Avantajele acestui model sunt în faptul că permite planificarea evenimentelor şi femeia este mai pregătită pentru trecerea vârstei de 30: sunt create relaţiile intime, familia şi realizările profesionale.Criza la această vârstă, de obicei, constă în faptul că „ceasul biologic ” îi spune femeii că poate întârzia în a deveni mamă, începe a presa soţul care poate să nu fie gata pentru a deveni tată. Sarcina de a deveni mamă devine fundamentală. Problemă poate deveni că „am întârziat şi nu mai pot avea copii” şi găsesc ieşire în a înfia copii sau având grijă de nepoţi. „Integratoare” Încearcă să ajusteze familia, maternitatea cu cariera. Conţinutul crizei: femeia se simte obosită, vinovată în faţa soţului şi copiilor, permanent trebuie să jertfească ba cu familia, ba cu cariera pentru a reuşi tot. După părere unor autori (Levinson, 90; Şihi, 99) femeia poate îndeplini aceste roluri concomitent numai după 35 ani.